Robert Ghiță: ”Lumina Pogorârii Sfântului Duh să aducă tuturor românilor liniște în suflete, sănătate și puterea de a merge mai departe cu credință, răbdare și speranță”

Date:

Rusaliile se numără printre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox și se celebrează la 50 de zile după Paște.

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică și luni, 31 mai și 1 iunie 2026, Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timpul aceste sărbători, senatorul de Olt, Robert Ghiță, își îndreaptă atenția către fiecare român, transmițându-i gânduri bune, liniște, putere, credință, răbdare și speranță:

Rusaliile reprezintă un timp al rugăciunii, al păcii sufletești și al întăririi credinței în Dumnezeu. În aceste zile cu profundă însemnătate spirituală, să avem înțelepciunea de a așeza valorile creștine, demnitatea și grija față de oameni la temelia tuturor lucrurilor pe care le construim pentru binele României. Fie ca lumina Pogorârii Sfântului Duh să aducă tuturor românilor liniște în suflete, sănătate și puterea de a merge mai departe cu credință, răbdare și speranță. Doamne ajută!” este mesajul senatorului Robert Ghiță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Ziua comunei Șopârlița, sărbătorită alături de autoritățile județene

Ziua comunei Șopârlița a adus împreună locuitorii, autoritățile județene...

Mascotele Mickey și Minnie s-au întâlnit cu copiii din comuna Șopârlița

Pe 29 Mai, copiii din comuna Șopârlița au avut...

Zi istorică la Slatina. După 12 ani se reiau lucrările la Sala Polivalentă

Lucrările la Sala Polivalentă din municipiul Slatina se reiau...