Mihai Țiu: ”Astăzi, Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor poartă împreună o semnificație profundă pentru poporul nostru”

Date:

Trei sărbători mari religioase sunt celebrate joi, 21 mai. Este o zi cu dublă semnificație religioasă și națională, marcată prin slujbe de pomenire pentru eroii români, dar și prin sărbătorirea a peste 1,5 milioane de cetățeni care poartă numele Constantin, Elena sau derivate ale acestora. De asemenea, credincioșii celebrează Înălțarea Domnului Iisus Hristos.

În această zi sfântă, deputatul de Olt, Mihai Țiu îi îndeamnă pe români să își plece frunțile în semn de respect și să rostească o rugăciune pentru cei care s-au jertfit pentru România, să cinstească memoria eroilor, iar Înălțarea Domnului să le aducă lumină, pace și iubire în cale:

”Astăzi, Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor poartă împreună o semnificație profundă pentru poporul nostru. Este ziua în care credința se întâlnește cu istoria, iar recunoștința față de cei care s-au jertfit pentru România devine o datorie sfântă pentru fiecare dintre noi. Cinstim deopotrivă astăzi Înălțarea Domnului și memoria Eroilor României. În această zi binecuvântată și importantă pentru creștini, ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei care, prin curaj și sacrificiu, au apărat acest pământ și au pus mai presus de propria viață libertatea, credința și demnitatea acestui neam. Este momentul în care privim cu respect către trecut și ne plecăm frunțile în fața tuturor celor care au luptat și s-au jertfit pentru ca România să existe, să rămână unită și să își păstreze identitatea. Îi cinstim cu mândrie pe soldații căzuți pe fronturile de luptă, pe cei care au suferit în temnițe și lagăre, pe cei care au apărat tricolorul în momente grele ale istoriei și pe militarii români care și-au făcut datoria în misiuni desfășurate sub steagul României. Sacrificiul lor nu poate fi uitat. Prin curajul și devotamentul lor, generațiile de astăzi trăiesc într-o țară liberă, iar noi avem obligația morală de a păstra vie memoria celor care au făcut posibil acest lucru, păstrând în inimă pacea și iubirea pentru neam. Astăzi, când valorile naționale sunt tot mai des puse la încercare, avem datoria să ne respectăm istoria, să ne cinstim eroii și să apărăm valorile pentru care aceștia au luptat: credința, libertatea, suveranitatea și demnitatea națională. Această zi sfântă să ne aducă mai multă unitate, demnitate și recunoștință față de cei care au scris, prin jertfa lor, istoria acestui popor. Să ne plecăm frunțile în semn de respect și să rostim o rugăciune pentru toți cei care s-au jertfit pentru România. Lumina și binecuvântarea Înălțării Domnului să ne aducă liniște în suflet, credință și speranță în fiecare zi! Cinste eternă Eroilor României! Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți eroii României și să binecuvânteze poporul român!” este mesajul deputatului Țiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Ziua comunei Șopârlița, sărbătorită alături de autoritățile județene

Ziua comunei Șopârlița a adus împreună locuitorii, autoritățile județene...

Mascotele Mickey și Minnie s-au întâlnit cu copiii din comuna Șopârlița

Pe 29 Mai, copiii din comuna Șopârlița au avut...