După un calcul străvechi care îmbină ritmurile cosmice cu tradiția creștină, în fiecare an, credincioșii ortodocși întâmpină unul dintre cele mai importante momente ale spiritualității: Sfintele Paști. Nu există o dată fixă, ci o rânduială care ține de prima duminică de după prima lună plină ce urmează echinocțiului de primăvară. Este, în fond, o sincronizare între cer și pământ, între natură și credință.
Anul acesta, Paștele ortodox este sărbătorit pe 12 aprilie. Sunt zile în care oamenii își întorc privirea spre interior, către liniște, iertare și speranță. Învierea Domnului nu este doar o comemorare religioasă, ci o experiență profundă de reînnoire sufletească, o invitație la echilibru și bunătate.
Rădăcinile unei sărbători
Denumirea Paștelui își are originea în cuvântul ebraic „pesah”, care înseamnă „trecere”. Este o trecere simbolică – de la moarte la viață, de la întuneric la lumină. În tradiția evreiască, Paștele marchează eliberarea din robia Egiptului, un moment de răscruce în istoria unui popor. În creștinism, însă, semnificația capătă o dimensiune universală: jertfa lui Iisus Hristos devine simbolul mântuirii pentru întreaga omenire.
Documentele istorice arată că sărbătoarea Floriilor, începutul Săptâmânii Mari/Luminate/ a Patimilor era cunoscută încă din secolul al IV-lea. Scrierea „Pelerina Egeria”, din perioada 380-385, descria ritualurile de la Ierusalim, unde credincioșii purtau ramuri de finic și măslin – simboluri ale biruinței și păcii. Astăzi, în spațiul românesc, aceste ramuri au fost înlocuite cu salcia, sfințită și păstrată ca obiect de protecție spirituală.
Tradiţii şi obiceiuri – în ţară şi în judeţul Olt
Sărbătoarea Paștelui începe, de fapt, încă din Vinerea Mare. În casele românilor se simte miros de cozonac și pască, iar ouăle sunt vopsite sau încondeiate cu migală. Fiecare gest are o semnificație: oul roșu simbolizează mormântul care se deschide, iar lumânarea aprinsă în noaptea de Înviere reprezintă victoria vieții asupra morții.
La miezul nopții, bisericile se cufundă în întuneric, pentru ca apoi lumina să fie împărțită credincioșilor. Este momentul în care comunitatea devine una, iar salutul „Hristos a Înviat!” capătă o forță aparte.
Tradițiile merg mai departe: copiii se spală pe față cu apă în care se află un ou roșu și un ban de argint, pentru sănătate și prosperitate. În unele zone, oamenii respectă obiceiuri străvechi, precum veghea din Joia Mare sau aprinderea lumânărilor pentru sufletele celor plecați.
În Țara Moților, tinerii păzesc toaca bisericii în noaptea de Înviere, într-un ritual aproape inițiatic. În Bucovina, fetele spală clopotnițele, iar în Ardeal sunt stropite cu parfum pentru noroc. În zona Sibiului, brazii sunt împodobiți cu ouă roșii, iar în Banat copiii folosesc apă cu iarbă și ouă pentru ritualuri de purificare.
La nivel local, în județul Olt, tradițiile capătă o notă aparte. Fetele mergeau, în Joia Mare, la malul râului, unde făceau gesturi simbolice pentru cei plecați dintre vii. În comune precum Izbiceni, „hora de pomană” aduce împreună memoria și muzica, iar în Oboga, arta încondeierii ouălor a devenit un adevărat patrimoniu cultural, transmis din generație în generație.
Paștele în lume
Sărbătoarea pascală nu este doar un fenomen religios, ci și unul cultural global. În Ucraina, arta „Pysanka” transformă ouăle în opere de artă. În spațiul anglo-saxon, iepurașul de Paște – inspirat din simbolistica zeiței Eostre – aduce ouă copiilor, într-o tradiție devenită emblematică.
Credințe, mituri și înțelepciune populară
În jurul Paștelui gravitează numeroase credințe populare. Se spune că vremea de Florii prevestește cum va fi anul, iar ploaia din ziua de Paște aduce belșug. Expresii precum „la Paștele cailor” își au originea în legende vechi, legate de nașterea lui Iisus.
Există și sărbători conexe, precum Paștele Blajinilor – dedicat celor adormiți – sau Paștele Mic, când tinerii „se leagă frați” prin ritualuri simbolice.
Expresia „la Paștele cailor“ nu avea sensul de „niciodată“, pe care l-a primit în zilele noastre, ci însemna „altă dată“ sau „foarte rar“. Se spune că la nașterea lui Iisus, în iesle, pe câ tde liniștiți erau boii, pe atât de gălăgioși erau caii. De aceea, Maica Domnului le-a hărăzit să nu se sature de mâncare decât o dată pe an, la înălțare, de unde și înțelesul expresiei.
În cele mai multe locuri, mai ales în nordul Moldovei, în duminica Tomii, se consideră că este Paștele blajinilor sau al Rohmanilor, un popor ce trăiește departe, pe un ostrov pe unde trece apa Sâmbetei sau chiar sub pământ. Ei ar fi cei care, atunci când Moise a despărțit Marea Roșie, să treacă evreii, n-au mai apucat să iasă. Sunt oameni foarte evlavioși și, evident, blajini. Rohmanii se întâlnesc cu femeile lor numai o dată pe an, de Paște. Dar ei nu știu să calculeze data sărbătorii, și atunci, pentru a se da de veste că e Paștele, femeile aruncă coji de ouă roșii în râuri.
A doua duminică după Paște, duminica Tomii, se numește în popor Paștele mic sau Mătcălăul. În această zi, există prin unele părți obiceiul ca tinerii să se „lege frați“. Aceasta se poate face „pe sânge“, „pe pat“, „pe datul mâinilor“, „pe păr“ etc. La „frăția pe păr“, cei doi (ce vor să devină frați sau surate) îngroapă câte un fir de păr pe care și-l smulg din cap, într-un locștiut numai de ei.
Se spune că…
– postul este scurt pentru cel care are de plătit o datorie de Paști;
– dacă de Florii bate vântul, tot așa va fi vremea timp de nouă luni;
– cum e vremea de Florii, așa va fi tot anul;
– dacă plouă în Săptămâna Patimilor, anul nu va fi bogat în recolte;
– dacă în Joia Mare dă înghețul, e semn prost pentru cerealele din anul respectiv;
– postul se face cu familia, iar Paștelecu preotul;
– dacă plouă de Paști, va fiun an bogat, dar dacă este frig și vreme urâtă, mai urmează șase săptămâni de vreme proastă;
– dacă a fost cald de Crăciun, vremea va fi rea de Paști („Crăciun verde, Paște alb“).
Paşte sau Paşti?
Ambele forme „Paște” și „Paști” sunt corecte în limba română, conform normelor oficiale. „Paști” este forma tradițională, preferată în limbajul bisericesc, în timp ce „Paște” a apărut ca formă de singular, folosită mai ales în vorbirea curentă.
Diferența dintre ele ține mai ales de context: „Paște” este perceput ca singular (o zi), iar „Paști” ca plural (întreaga sărbătoare). În uz, ambele sunt acceptate, însă Biserica recomandă forma „Paști”.
În concluzie, nu există o variantă greșită, ci doar preferințe de utilizare în funcție de context și tradiție.
Când sărbătorim Paştele în urmărorii ani:
2027 – 2 mai
2028 – 16 aprilie (odată cu cel catolic)
2029 – 8 aprilie
2030 – 28 aprilie
2031 – 13 aprilie (odată cu cel catolic)
2032 – 2 mai
2033 – 24 aprilie
2034 – 9 aprilie (odată cu cel catolic)
2035 – 29 aprilie
2036 – 20 aprilie
În loc de epilog
Dincolo de toate tradițiile, poveștile și obiceiurile, Paștele rămâne o sărbătoare a regăsirii. Este momentul în care oamenii își amintesc de familie, de rădăcini și de valorile care îi definesc. Fie că vorbim despre masa în familie, lumina adusă de la biserică sau gesturile simple de generozitate, toate converg spre aceeași idee: renașterea.
Paștele nu este doar o dată în calendar. Este o stare. Una care revine, an de an, pentru a reaminti că, dincolo de orice întuneric, lumina există.
