Vești bune pentru familiile din comuna Vulturești. Au început lucrările pentru construirea unei noi grădinițe cu program prelungit, o investiție importantă pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din localitate.
Proiectul are o valoare de aproape 10 milioane de lei și este realizat cu fonduri atrase prin ADR Sud-Vest Oltenia.
Noua grădiniță va avea o capacitate de 60 de locuri și va funcționa în intervalul 8:00-16:00, oferind copiilor condiții moderne pentru educație, dezvoltare și socializare:
”Începem luni, 10 august, oficial, lucrările pentru construirea grădiniței cu program prelungit. Așa cum am promis, această investiție de peste 800 de metri pătrați este realizată din fonduri europene atrase prin ADR Sud – Vest Oltenia, valoarea totală a contractului fiind de aproape 10 milioane de lei. Educația reprezintă momentul zero pentru viitorul comunei noastre. Aceasta este prima grădiniță ridicată de la zero în Vulturești în ultimii 35 de ani. Noul spațiu va avea o capacitate de 60 de locuri și va funcționa după un program prelungit, între orele 08:00 și 16:00, venind direct în sprijinul părinților care merg la serviciu. Aștept cu mare nerăbdare momentul în care grădinița își va deschide ușile pentru micuții noștri, oferindu-le o educație de calitate și un mediu propice dezvoltării, chiar aici, aproape de casă”, a declarat Marius Treanță, primarul comunei Vulturești.
O grădiniță modernă înseamnă o investiție în educație, în familii și mai ales, în viitorul comunei Vulturești.



