Primarul comunei Radomirești, Nicușor Sîia a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Radomirești, județul Olt”.
Investiția, în valoare de 999.302,50 lei, este finanțată integral prin Administrația Fondului pentru Mediu și urmărește creșterea eficienței energetice a rețelei de iluminat public, reducerea consumului de energie electrică, diminuarea costurilor de funcționare și un nivel sporit de siguranță pentru cetățeni:
”Am bucuria să vă anunț că am semnat contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Radomirești, județul Olt”. Valoarea finanțării nerambursabile este de 999.302,50 lei, reprezentând 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Este o investiție importantă pentru comunitatea noastră, care va contribui la modernizarea sistemului de iluminat public, la reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare, dar și la creșterea confortului și siguranței tuturor cetățenilor. Acest proiect reprezintă încă un pas în direcția dezvoltării comunei Radomirești și a utilizării eficiente a fondurilor disponibile pentru modernizarea infrastructurii locale. Vă mulțumesc pentru încredere și vă asigur că voi continua să depun toate eforturile pentru a atrage noi investiții și pentru a implementa proiecte care să aducă beneficii reale întregii comunități.” este mesajul primarului Nicușor Sîia.



