Locuitorii comunei Ipotești sunt invitați de către primarul Constantin Necșuț la o petrecere de amploare organizată cu prilejul Zilei Comunei, un eveniment dedicat comunității și tradițiilor locale.
Manifestarea va avea loc pe 24 iunie, cu începere de la ora 16:00, și va include un program special pentru toate vârstele, astfel încât participanții să se bucure de o zi plină de distracție și voie bună.
Pe scena amplasată pe stadionul comunal, vor urca următorii interpreți: Niculina Stoican, Marian Medregoniu, Vasia Oprea, Adela Ivanescu, Lorena Potârcă, Gabriel Liu, Zidaru Viorel și Formația ”Plai Oltean”.
Pe lângă concerte, cei prezenți se pot bucura de standurile cu chilipiruri, zonele special amenajate pentru copii, dar și de grătarele cu mici, pastramă și nelipsita bere rece.
Seara se va încheia cu un impresionant foc de artificii.



