Administrația locală din comuna Izbiceni, reprezentată de primarul Fănel Bădici, continuă demersurile pentru modernizarea serviciilor publice și simplificarea relației dintre instituție și cetățeni. Locuitorii au la dispoziție platforma Ghișeul.ro, prin intermediul căreia își pot achita online taxele și impozitele locale, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul Primăriei.
Plata se poate realiza direct de acasă, într-un mod simplu și rapid, reducând timpul petrecut la ghișee și oferind mai multă flexibilitate contribuabililor.
Utilizarea platformei face parte din procesul de digitalizare a administrației publice și facilitează accesul cetățenilor la serviciile instituției. Totodată, plata online reprezintă o alternativă practică pentru persoanele care doresc să își achite obligațiile fiscale fără deplasări suplimentare.
Prin adoptarea soluțiilor digitale, Primăria comunei Izbiceni urmărește să adapteze serviciile publice la nevoile actuale ale comunității și să simplifice procedurile administrative.
”Plata taxelor și impozitelor locale se poate realiza rapid și în siguranță, prin Ghișeul.ro, direct de acasă, cu cardul bancar. Un pas important către digitalizarea și modernizarea serviciilor publice! Pentru informații și sprijin, vă așteptăm la Primărie! Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!” este mesajul edilului Fănel Bădici.
Cetățenii care doresc să utilizeze acest serviciu pot accesa platforma oficială Ghișeul.ro


