Gusturi din bătrâni, ca pe vremea bunicii – tradiții oltenești, la Muzeul Județean Olt

Date:

Sediul Muzeului Județean Olt a găzduit astăzi evenimentul „Gusturi din bătrâni, ca pe vremea bunicii”, o manifestare dedicată valorificării gastronomiei tradiționale oltenești și obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă. Acțiunea a adus în prim-plan rețete și datini transmise din generație în generație, într-o atmosferă autentică, încărcată de spiritul sărbătorilor de altădată.

Evenimentul a pus accent pe preparatele specifice Postului Crăciunului, serilor de Ajun și Anului Nou, marcând simbolic cele 12 zile ale ciclului sărbătoresc care începe odată cu solstițiul de iarnă. Vizitatorii au avut astfel ocazia să redescopere gusturi tradiționale, dar și semnificația culturală a acestora în comunitatea oltenească.

Printre momentele centrale ale zilei s-au numărat reconstituirea colindatului tradițional pe scările muzeului, precum și un microrecital de colinde și dansuri populare din zona Oltului, care au recreat atmosfera satului românesc. Componenta gastronomică a fost reprezentată de o expoziție de preparate tradiționale oltenești, realizată în parteneriat cu Liceul Economic „P.S. Aurelian” Slatina.

Programul artistic „Am plecat să colindăm”, susținut de elevii liceului partener, a completat manifestarea, oferind publicului un moment emoționant de întâlnire cu tradițiile și obiceiurile de iarnă.

Atmosfera evenimentului, în care gustul autentic s-a împletit armonios cu spiritul sărbătorilor de altădată, poate fi urmărită în materialul video realizat cu această ocazie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Gigel Știrbu și Mario De Mezzo prezintă radiografia prezentului

În ultima zi lucrătoare a săptămânii în curs, la...

Tânără slătineancă dedicată medicinei. Spitalul i-a devenit casă

A știut dintotdeauna că destinul său este medicina, iar...

Sediul Primăriei Brebeni revine pe strada Principală, nr. 228

Primăria comunei Brebeni își reia activitatea, începând de luni,...