Caravana Cărții Electronice de Identitate va ajunge joi, 23 Iulie, la sediul Primăriei Cilieni.
Locuitorii comunei Cilieni au posibilitatea de a beneficia, pe 23 Iulie, de la ora 10:00, de serviciile oferite de Caravana Cărții Electronice de Identitate, un proiect menit să faciliteze accesul cetățenilor la noile documente de identitate.
Prin intermediul caravanei, cetățenii pot obține informații și pot efectua demersurile necesare pentru emiterea cărții electronice de identitate, într-un mod mai simplu și mai accesibil.
Cartea electronică de identitate (CEI) este un act de identitate de mărimea unui card bancar (format ID1), având caracteristici avansate de securitate și anti-contrafacere, care permite titularului să facă dovada identității, fizic și în mediul digital, și să acceseze serviciile digitale oferite de autoritățile publice și entitățile private.
CEI respectă standardele de securitate europene și internaționale privitoare la documentele de călătorie și poate fi utilizată în acest scop pentru deplasarea în statele membre UE și în Spațiul Schengen.



