Administrația publică din Scornicești face pași importanți pentru creșterea siguranței locuitorilor. Mai multe blocuri de locuințe din oraș, identificate cu risc seismic, urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare și consolidare, proiectele aflate în pregătire ajungând în linie dreaptă.
Anunțul a fost făcut de Daniel Tudor, primarul orașului Scornicești, care a declarat că siguranța cetățenilor reprezintă o prioritate pentru administrația locale.
Investițiile vizează consolidarea clădirilor și îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru familiile din blocurile 1, 2, 3, 5, 2A, 3A și 54. Autoritățile locale vor continua demersurile necesare pentru reabilitarea tuturor blocurilor din Scornicești:
”Mă bucur să fiu cel ce vă anunță că proiectele pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic din oraș au intrat în linie dreaptă, iar rezultatele încep să se vadă concret. Blocul 5 are deja contractul de lucrări atribuit, iar lucrările au început. Este primul pas important pe care îl vedem deja în teren. Pentru blocurile 1, 2 și 3, procedurile de licitație sunt în desfășurare, următorul pas fiind desemnarea constructorilor și începerea lucrărilor. Veștile bune continuă: prin Ordinul nr. 1051/09.09.2026 al domnului ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost aprobate pentru finanțare blocurile 2A, 3A și 54, care urmează să fie scoase la licitație. În același timp, blocurile 6, 52A și PZ5 se află în evaluare la ministerul amintit anterior. Continuăm să muncim pentru comunitatea noastră cu răbdare, seriozitate și cu gândul la ceea ce contează cel mai mult: siguranța oamenilor.” a declarat Daniel Tudor, primarul din Scornicești.


