Emoțiile au luat sfârșit! Bîscoveanu Mihaela Giulia, elevă a Colegiului Național ”Ion Minulescu” Slatina, a câștigat castingul național pentru rolul principal din filmul ”Olguța și un bunic de milioane”, adaptat după seria de romane semnată de Alex Moldovan.
După un proces de selecție la care au participat peste 1.300 de concurente din întreaga țară, Giulia a impresionat juriul, dar și publicul, prin talent, naturalețe și prestația sa actoricească, fiind aleasă să dea viață îndrăgitului personaj ”Olguța” în viitoarea producție cinematografică.
Cine este Olguța?
„Roșcată și ascuțită la minte, Olguța e plină de energie și ironie. Își dorește să afle adevărul despre familia ei și mai ales despre bunicul ei, convinsă că nimeni n-o poate păcăli. De-a lungul filmului trece de la rebeliunea unui copil neînțeles la curajul unui lider în devenire, descoperind indicii, rezolvând mistere și intrând în situații unde adulții cedează.”, spune autorul Alex Moldovan.
Seria romanelor „Olguța”
„Olguța și un bunic de milioane”, primul roman de aventuri pentru copii scris de Alex Moldovan, a cărui acțiune se desfășoară în Cluj, s-a vândut în peste 70.000 de exemplare și a fost reeditat în mod constant de la lansarea din 2016. Povestea continuă cu alte trei cărți: „Olguța și Operațiunea Jaguarul”, „Olguța și marea demascare” și „Olguța și aventura din Orient Express” și urmează să se încheie odată cu apariția celui de-al cincilea volum.
Filmul „Olguța” deschide publicului larg nu doar un acces special la universul cărții, ci la lumea vibrantă a copiilor de astăzi, care nu se regăsește în peisajul cinematografic românesc.
„Cărțile au ajuns în multe școli, profesorii le folosesc la ore, iar copiii și le recomandă între ei. Mai mult de atât, încă de la primul volum, am primit și primesc în continuare o mulțime de mesaje și comentarii de la copii și mă bucur că există o mare comunitate care ține la personajul Olguța. Dar cred că toți copiii și părinții din țară, nu doar cei care au citit cartea, trebuie să vadă un personaj adolescent atât de puternic și carismatic, un personaj cu valori puternice, loial, cu un mod special de a reacționa în situații de criză și cu un dezvoltat spirit de aventură.”, mai spune autorul Alex Moldovan.



