Primăria Municipiului Caracal anunță prelungirea termenului de depunere a dosarelor pentru repartizarea locuințelor nZEB (clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero), situate pe strada Târgu Nou, nr. 2. Persoanele interesate vor putea depune documentele necesare până la data de 6 noiembrie 2026.
Cererile și dosarele aferente se depun la sediul Primăriei Municipiului Caracal, din Piața Victoriei, nr. 10, la Compartimentul Relații Publice, după următorul program:
- Luni-Joi: 08:30 – 16:00;
- Vineri: 08:30 – 13:00.
Reprezentanții administrației locale precizează că informațiile privind documentele necesare pentru întocmirea dosarului, precum și procedura de analiză și repartizare a locuințelor pot fi consultate pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Caracal.
Prelungirea termenului oferă persoanelor eligibile posibilitatea de a-și pregăti și depune documentația necesară în vederea obținerii unei locuințe nZEB.


