Descoperire neobișnuită în Cimitirul Strehareț din municipiul Slatina. Mai mulți saci de rafie în care se aflau oseminte despre care există suspiciunea că ar fi de proveniență umană au fost găsiți de muncitorii care se ocupă de întreținerea cimitirului.
Angajații au sesizat autoritățile, iar la fața locului au ajuns polițiștii pentru verificări. Osemintele au fost ridicate în vederea efectuării cercetărilor și stabilirii provenienței acestora.
Cazul a intrat în atenția anchetatorilor, care urmează să stabilească împrejurările în care osemintele au ajuns în sacii găsiți în incinta cimitirului:
”La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 12:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi identificat mai multe oseminte într-o groapă dintr-un cimitir din municipiul Slatina. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Slatina, care, din primele verificări, au identificat mai multe oseminte ce păreau a fi de proveniență umană. Osemintele au fost ridicate în vederea stabilirii provenienței acestora și a clarificării tuturor aspectelor de interes pentru cauză. Polițiștii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte, urmând a fi stabilite, cu exactitate, situația de fapt și împrejurările în care osemintele au ajuns în locul respectiv.” transmite IPJ Olt.
Reamintim că, Primăria municipiului Slatina a preluat în administrare Cimitirul Strehareți, la începutul acestei luni, evacuând societatea privată Ecumenic Funerar, care deținea concesiunea de mai mulți ani. Disputa cu această firmă privată s-a mutat însă în instanță.


