„CĂPIȚELE MĂRIOAREI”, obiectul săptămânii la Muzeul Judeţean Olt

Date:

În fiecare săptămână, Muzeul Judeţean Olt desemnează un obiect de muzeu ca fiind obiectul săptămânii. De această dată, este vorba despre o pictură aparţinând omului de cultură şi artist plastic, Traian Zorzoliu.

Lucrarea face parte din colecția de artă a Muzeului Județean Olt și reprezintă un peisaj.
Dimensiuni: 80/90cm.
Tehnică: ulei pe carton
Stare de conservare: bună
Foto: Cătălin Stancu

Traian Zorzoliu s-a născut la data de 15 decembrie 1936 în comuna Stoicănești, județul Olt, iar în anul 1974 a absolvit Facultatea de Desen din cadrul Universității Timișoara. A activat în mediul cultural al județului întreaga viață.
În domeniul artelor plastice se remarcă printr-o bogată biografie artistică care cuprinde 25 expoziții personale și 40 participări la expoziții de grup din țară și din străinătate.
Având ca obiect studiul formelor din natură, pictura dumnealui reprezintă o lume aparte, un univers unic ce este transpus în forme și culori. Este fascinat de natură în puterea și simplitatea ei, aceasta reprezentând principala sursă de inspirație.

N2032

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Deputatul Mihai Țiu, mesaj de Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22...

Circulația pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina se va relua pe ambele sensuri de mers

Începând de miercuri, 25 martie, circulația pe strada Ecaterina...

Deputatul Mihai Țiu: ”Pe 21 martie celebrăm Oltenia, pământul oamenilor curajoşi care au mers mereu până la capăt cu demnitate”

Pe 21 martie, România celebrează Ziua Olteniei, care simbolizează intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu în 1821, când a intrat în armata sa purtând o pâine mare, simbol al păcii și prosperității. Această sărbătoare a fost instituită prin Legea nr. 65/2017, iar astăzi, îi oferă prilejul deputatului...

Deputatul Mihai Țiu: ”Trebuie să spunem poporului român adevărul„

Într-o declarație de presă, deputatul de Olt, Mihai Adrian...