Prima reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional S-V Oltenia, la Consiliul Judeţean Olt

Date:

Sala „Europa”, de la Consiliul Județean Olt, a găzduit prima reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, structură cu rol decizional strategic în procesul de implementare a PR SV Oltenia.
Amfitrionul evenimentului a fost Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt, care are şi calitatea de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat teme importante şi s-au discutat principiile care stau la baza criteriilor de implementare, s-au explicat proceduri, s-au oferit recomandări de transpunere în practică a conceptelor programului și s-au oferit clarificări importante pentru bunul mers al implementării POR 2021-2027, cu accent pe pe axele care prevăd îmbunătățirea accesului la TEN-T și criteriile aferente priorității „Asistență Tehnică”. Printre altele, s-a mai discutat şi despre punctele esențiale din liniile de finanțare ale POR, precum și aspecte specifice care țin de implementarea proiectelor individuale al fiecărui UAT

La eveniment au participat directorul general al acestei ADR SV Oltenia, Alexandru Stănescu, reprezentantul MIPE, secretar de stat, Bogdan Florin Păşcuţ, reprezentantul Comisiei Europene, Deputy Head of Unit România, DG Regio, Krzysztof Kasprzyk, președinții consiliilor județene Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, primari de municipii și numeroși reprezentanți ai societății civile și autorităților implicate în procesul de absorbție a fondurilor europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Deputatul Mihai Țiu, mesaj de Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22...

Circulația pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina se va relua pe ambele sensuri de mers

Începând de miercuri, 25 martie, circulația pe strada Ecaterina...

Deputatul Mihai Țiu: ”Pe 21 martie celebrăm Oltenia, pământul oamenilor curajoşi care au mers mereu până la capăt cu demnitate”

Pe 21 martie, România celebrează Ziua Olteniei, care simbolizează intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu în 1821, când a intrat în armata sa purtând o pâine mare, simbol al păcii și prosperității. Această sărbătoare a fost instituită prin Legea nr. 65/2017, iar astăzi, îi oferă prilejul deputatului...

Deputatul Mihai Țiu: ”Trebuie să spunem poporului român adevărul„

Într-o declarație de presă, deputatul de Olt, Mihai Adrian...