Gheorghe Dincă, un nou dosar penal

Date:

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj s-au sesizat din oficiu, după ce Gheorghe Dincă a folosit un telefon mobil pentru a acorda un interviu unui ziar central.

La data de 12 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, faptă prevăzută de Legea nr. 254 din 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, fiind întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

În fapt, un bărbat de 69 de ani, din județul Olt, încarcerat în Penitenciarul Craiova, ar fi beneficiat de un telefon mobil, introdus în mod ilicit, în spațiul de deținere.

Sub supravegherea procurorului de caz, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând fi dispuse măsuri în consecință”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Gheorghe Dincă este acuzat de violarea și uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Programul complet al sărbătorii „ÎNCURATUL CAILOR DE LA BRÂNCOVENI”

Sărbătoarea “Încuratul Cailor de la Brâncoveni”, ediția a XV-a, se va...

Deputatul Mihai Țiu, mesaj de Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22...

Circulația pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina se va relua pe ambele sensuri de mers

Începând de miercuri, 25 martie, circulația pe strada Ecaterina...

Deputatul Mihai Țiu: ”Pe 21 martie celebrăm Oltenia, pământul oamenilor curajoşi care au mers mereu până la capăt cu demnitate”

Pe 21 martie, România celebrează Ziua Olteniei, care simbolizează intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu în 1821, când a intrat în armata sa purtând o pâine mare, simbol al păcii și prosperității. Această sărbătoare a fost instituită prin Legea nr. 65/2017, iar astăzi, îi oferă prilejul deputatului...