Excelenţa în educaţie, premiată de Consiliul Judeţean Olt

Date:

O nouă ediţie a Galei Excelenţei s-a consumat miercuri, 27 noiembrie 2024, în consacrata sală a a Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina. Anul acesta, administraţia judeţeană, condusă de preşedintele Marius Oprescui, a acordat premii unui număr de 732 de elevi și 235 de profesori, în valoare de 226.150 lei.
Astfel, prin acordarea acestor distincţii, se recunoaşte performanţa dascălilor, antrenorilor şi elevilor din judeţul Olt.
Pentru că, de la an la an, numărul celor premianţi creşte, în sala de spectacole a fost nevoie să se adauge un rând de scaune pliabile.

„Este vorba despre un proiect de suflet al Consiliului Județean Olt, Gala Excelenței în Educație. Astăzi, avem 732 de copii premiați și 235 de profesori. Iată, aproape 1.000 de elevi și profesori care vor fi premiați! Dacă după ani, unul, zece sau o sută de copii, în evoluția lor se vor fi bucurat că au urcat astăzi treptele acestei scene pe care au fost premiați, cu siguranță ne vor produce un puternic sentiment de mândrie locală. Bineînțeles, atunci când avem competițiile pe anul acesta închise, vom face și premiera sportivilor. Nu știu dacă va fi la finalul acestui an sau începutul anului viitor, dar cu siguranță acest lucru va continua așa cum am făcut-o de fiecare dată. Noi încercăm să ne punem această amprentă, sunt ani de zile în care am făcut acest lucru. Cu siguranță cei care vor aprecia acest lucru vor fi cei premiați și nu noi”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt.

La eveniment au participat şi vicepreşedintele CJ, Ionuţ Ivan, enspectorul şcolar general, Adrian Bărbulete, dar şi fostul inspector general şcolar, Felicia Man.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Deputatul Mihai Țiu, mesaj de Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22...

Circulația pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina se va relua pe ambele sensuri de mers

Începând de miercuri, 25 martie, circulația pe strada Ecaterina...

Deputatul Mihai Țiu: ”Pe 21 martie celebrăm Oltenia, pământul oamenilor curajoşi care au mers mereu până la capăt cu demnitate”

Pe 21 martie, România celebrează Ziua Olteniei, care simbolizează intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu în 1821, când a intrat în armata sa purtând o pâine mare, simbol al păcii și prosperității. Această sărbătoare a fost instituită prin Legea nr. 65/2017, iar astăzi, îi oferă prilejul deputatului...

Deputatul Mihai Țiu: ”Trebuie să spunem poporului român adevărul„

Într-o declarație de presă, deputatul de Olt, Mihai Adrian...