DGASPC Olt implementează sistemul de carduri cu bonuri valorice pentru carburant

Date:

Începând cu anul 2026, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt (DGASPC) schimbă modul în care acordă sprijinul pentru cheltuielile de transport ale persoanelor cu handicap grav și accentuat. Banii pentru deplasările persoanelor cu dizabilități nu vor mai fi distribuiți pe baza bonurilor fiscale eliberate de stațiile PECO, în conturile titularilor, ci vor fi distribuiți pe suport electronic, sub forma unui card dedicat. Aceste carduri pot fi utilizate la orice stație PECO din țară:

Toate drepturile persoanelor cu dizabilități în baza certificatului se păstrează. Rovinieta, legitimația de parcare, dispozitivele medicale, bilete pentru stațiunile balneare, iar din acest an am introdus cardul de carburant, o facilitate mult mai ușoară pentru transport. Până acum, banii pentru deplasări trebuiau virați numai în conturile beneficiarilor, iar unele persoane nu aveau cont bancar și situația se îngreuna. Din acest an, cardurile de bonuri valorice pentru carburant vor fi încărcate automat, cu suma fixă în funcție de gradul de handicap al fiecărui beneficiar și de valabilitatea certificatului, și poate fi utilizat în orice stație PECO din România atât de titular cât și de orice membru al familiei acestuia. De asemenea, persoanele pot opta, la cerere, pentru biletele de tren sau autobuz. Cererile pentru noul card se pot depune atât la sediul DGASPC Olt din Slatina cât și la Primăriile din teritoriu.” a declarat Rădița Piroșca, directorul general al DGASPC Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Programul complet al sărbătorii „ÎNCURATUL CAILOR DE LA BRÂNCOVENI”

Sărbătoarea “Încuratul Cailor de la Brâncoveni”, ediția a XV-a, se va...

Deputatul Mihai Țiu, mesaj de Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22...

Circulația pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina se va relua pe ambele sensuri de mers

Începând de miercuri, 25 martie, circulația pe strada Ecaterina...

Deputatul Mihai Țiu: ”Pe 21 martie celebrăm Oltenia, pământul oamenilor curajoşi care au mers mereu până la capăt cu demnitate”

Pe 21 martie, România celebrează Ziua Olteniei, care simbolizează intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu în 1821, când a intrat în armata sa purtând o pâine mare, simbol al păcii și prosperității. Această sărbătoare a fost instituită prin Legea nr. 65/2017, iar astăzi, îi oferă prilejul deputatului...