Investițiile în infrastructura rutieră sunt în plină desfășurare pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina. Au fost reluate lucrările pe tronsonul cuprins între giratoriul „Steaua” și strada Drăgănești și vizează refacerea completă a carosabilului. Prima etapă a lucrărilor cuprinde frezarea stratului de asfalt existent, care prezintă degradări, după care se vor realiza reparațiile locale necesare și turnarea primului strat de asfalt:
”În această perioadă au reînceput intervențiile pe strada Ecaterina Teodoroiu, pe tronsonul cuprins între giratoriul „Steaua” și strada Drăgănești (zona către platforma industrială). În această etapă se frezează stratul de asfalt existent, care prezintă degradări. După finalizarea frezării, se vor realiza reparațiile locale necesare, iar ulterior va fi turnat primul strat de asfalt. Rugăm participanții la trafic să circule cu prudență în zonă și să respecte semnalizarea temporară instituită pe durata lucrărilor. Continuăm investițiile în infrastructura rutieră pentru un trafic mai sigur și condiții mai bune de deplasare în oraș.” transmit reprezentanții Primăriei Slatina.



