Rotativă la vârful conducerii Inspectoratului Școlar Olt

Date:

Inspectoratul Școlar Județean Olt intră în noul an școlar cu o nouă conducere. Începând cu 1 septembrie, funcția de inspector școlar general este ocupată de liberala Mariana Gheorghe.

Numirea a fost făcută prin ordin al ministrului interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Mariana Gheorghe îl înlocuiește în funcția de conducere pe Adrian Bărbulete, social-democratul urmând să ocupe, de la aceeași dată, unul dintre posturile de inspector școlar general adjunct.

Bărbulete va avea atribuții în zona managementului, poziție pe care Mariana Gheorghe a ocupat-o până la preluarea funcției de inspector general. Acesta lasă funcția de inspector școlar general după un mandat început în 2022. Nu este prima dată când acesta conduce Inspectoratul Școlar Județean Olt. El a mai ocupat aceeași poziție între 2017 și 2019.

În ceea ce privește cea de-a doua funcție de adjunct, nu intervine nicio schimbare. Mihaela Pirnă, reprezentanta PNL, rămâne în continuare inspector școlar general adjunct al ISJ Olt.

Mandatele stabilite prin ordinul ministerial sunt prevăzute, deocamdată, pentru perioada următoare, cel puțin până la încheierea actualului an școlar. Stabilitatea formulei de conducere nu este însă garantată pe termen lung, având în vedere schimbările politice de la nivel central și perspectiva constituirii unui nou Executiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Pe 8 septembrie, apa potabilă se va opri în partea de sus a municipiului Slatina

Compania de Apă Olt anunță că, în data de...

Robert Ghiță, atac la adresa USR și a organizațiilor neguvernamentale

Senatorul de Olt Robert Daniel Ghiță lansează un nou...

Somelier de Grătar: concursul care analizează preferințele pentru vin ale românilor, județ cu județ

Harta preferințelor românilor pentru vinul ce însoțește grătarul începe...