Robert Ghiță: ”Această Fata Morgana a guvernului decăzut din drepturi dorește ca toate sursele de apă din România să intre sub controlul fanarioților„

Date:

Într-o declarație de presă, senatorul de Olt, Robert Ghiță, atrage un semnal de alarmă cu privire la inițiativa politică a fostei ministre Diana Buzoianu potrivit căreia românii ar fi taxați sau sancționați penal pentru folosirea apei din fântânile proprii.

Fiind un om simplu care luptă pentru fermieri și pentru românii de pretutindeni, parlamentarul oltean nu privește cu ochi buni această inițiativă. Robert Ghiță afirmă ca va ataca decizia și va denunța comportamentul celor care nu luptă pentru binele românilor. Apa este lichidul fără de care agricultura, animalele și oamenii nu pot trăi. Apa vine de la Dumnezeu, nu este proprietatea Guvernului:

Adevărul ne eliberează. Rostind adevărul, ne recăpătăm echilibrul pe care l-am pierdut trăind în minciună, tolerând incompetența și malițiozitatea spoită a celor ajunși pe căi necinstite la cârma statului. Ei înșiși spun despre statul pe care au ajuns să-l birjărească și să-l espolieze că ar fi vorba despre un stat eșuat, un stat debusolat de către propriii conducători. Un stat condus de ONG-uri, nicicum de aleșii poporului. Numai astfel se poate explica de ce acești reprezentanți ilegitimi ai românilor sunt capabili să confunde onoarea demnității publice cu drogul puterii, să-și satisfacă tot felul de orgolii și fantezii bolnave chinuind milioane de oameni cinstiți, de contribuabili pe care-i amăgesc cu viclenie și cărora le fură viața, sub pretextul că vor să le facă bine. Iată un exemplu exponențial de onegist ajuns la cârma țării fără să fi avut vreo pregătire profesională, cu excepția cursurilor organizate de Gheorghe Seoroș sau de către ciracii săi, prin străinătate: fosta ministreasă Diana-Anda Buzoianu, numită de către stăpânii si să conducă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, după ce a periclitat sănătatea publică prin golirea nesăbuită a unor lacuri de acumulare, a pus ochii pe apa de băut din fântânile gospodarilor. Conform unei inițiative politice, această Fata Morgana a guvernului decăzut din drepturi dorește ca toate sursele de apă din România să intre sub controlul fanarioților. După cugetul ei deformat, individa care încă mai bântuie prin guvern dorește ca accesul la apa potabilă și la apa bună de irigat plantele să intre sub controlul unui stat (nici măcar al statului român) și această sursă primară a vieții să fie pusă la cheremul unor lighioane politice, sub amenințarea cu anii grei de ocnă în caz de nesupunere. Este vorba despre aceeași ființă irațională care afirma că românii care irigă culturile cu apă din râu sunt infractori, pentru că fură din apa dăruită planetei de către Marele Creator. Deocamdată parlamentarii se află în vacanță, iar Guvernul nu are dreptul să aplice asemenea enormități emise de o minte beteagă, deși fostul guvern condus de Ilie Sărăcie a mai comis astfel de nelegiuiri. Cu proxima ocazie, voi ataca în cadrul legislativului deviațiile de acest fel, iar ca senator denunț public comportamentul samavolnic al guvernului destituit în a cărui componență se manifestă personaje ciudate precum susnumita la care am făcut referire.” este mesajul senatorului de Olt, Robert Ghiță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Atacul cibernetic de la OCPI blochează repartizarea locuințelor ANL din Slatina

Procesul de repartizare a locuințelor ANL din municipiul Slatina...

Programul Festivalului South Side Biker Fest de la Slatina

Municipiul Slatina se pregătește să devină, în perioada 24-25...

Găvănești: au început lucrările pentru construirea unei centrale fotovoltaice

Comuna Găvănești, sub conducerea edilului Iulian Antonie, face un...