Un alt loc de joacă din municipiul Slatina a fost complet reabilitat și adus la cele mai înalte standarde de siguranță și calitate.
Este vorba despre spațiul de joacă de pe Strada Crișan, unde copiii se pot bucura din nou de un loc modern, sigur și prietenos, iar părinții au liniștea că cei mici se joacă într-un mediu adaptat nevoilor lor.
Prin această investiție, administrația locală reprezentată de Mario De Mezzo continuă programul de reabilitare și modernizare a locurilor de joacă din oraș, cu scopul de a oferi copiilor spații atractive, curate și conforme cu standardele actuale. De asemenea, Mario De Mezzo îi îndeamnă pe părinți și pe copii să se bucure de noul spațiu și să contribuie la păstrarea acestuia în cele mai bune condiții:
”Continuăm să transformăm, pas cu pas, spațiile publice ale orașului, pentru ca fiecare copil să aibă un loc în care să se joace în siguranță, iar fiecare familie să se bucure de un oraș tot mai frumos și mai primitor.” este mesajul primarului De Mezzo.



