Deputatul Mihai Țiu a fost ales în funcția de vicepreședinte al Biroului Executiv Central, în timp ce Tiberius Domozină a fost votat pentru funcția de președinte al Comisiei Centrale de Arbitraj, Etică și Disciplină.
”Ziua de 9 iulie va rămâne pentru mine una dintre cele mai importante din parcursul meu politic, de când am fost ales deputat în Parlamentul României. În cadrul Congresului Partidului S.O.S. România, desfășurat la Palatul Parlamentului, sala C.A. Rosetti, am primit cu onoare și responsabilitate, încrederea colegilor de a ocupa funcția de vicepreședinte al Biroului Executiv Central. Va mărturisesc că primesc această funcție cu recunoștință, respect și cu deplina convingere că, înainte de toate, seriozitatea și datoria față de oameni vor rămâne o prioritate. Pentru mine, funcția de vicepreședinte al partidului înseamnă mai multă muncă, mai multă responsabilitate și promisiunea de a fi prezent acolo unde românii au nevoie de voce, de implicare și de soluții. Voi continua să reprezint cu aceeași hotărâre interesele oltenilor și ale tuturor românilor care cred într-o Românie suverană, dreaptă și unită. Pentru că această funcție nu reprezintă doar o recunoaștere a activității mele, ci o confirmare că județul Olt are un glas puternic și respectat în conducerea națională a partidului. Le mulțumesc colegilor care mi-au acordat încrederea, care mi-au fost alături și care au crezut în mine. Fiecare mesaj de încurajare, fiecare sfat și fiecare dovadă de încredere mă obligă să mă implic și mai mult în slujba cetățenilor României. Voi rămâne același om apropiat de comunitate, același deputat care va lupta pentru județul Olt și pentru România, fără compromisuri și fără nicio abatere de la principiile pe care mi le-am asumat în fața celor care mi-au acordat votul de încredere. Îi adresez sincere felicitări doamnei Diana Iovanovici Șoșoacă pentru realegerea în funcția de președinte al Partidului S.O.S. România pentru un nou mandat de patru ani. Sunt convins că, împreună cu întreaga echipă de conducere, vom continua să consolidăm partidul și să reprezentăm interesele românilor de pretutindeni. Împreună vom continua să construim o echipă puternică și unită! Dumnezeu să binecuvânteze județul Olt! Dumnezeu să binecuvânteze România! Un popor unit nu poate fi învins!” este mesajul deputatului Mihai Țiu, ales în funcția de vicepreședinte al Biroului Executiv Central.
Votarea celor doi olteni în funcții de conducere ale partidului reprezintă o recunoaștere a implicării organizației județene și a activității desfășurate în cadrul partidului.
Noile responsabilități vin într-un context în care Partidul S.O.S România își consolidează structurile de conducere și își stabilește strategia pentru perioada următoare.