IPJ Olt marchează Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală

Date:

Chiar dacă Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală este sărbătorită pe 30 ianuarie, la nivelul județului Olt, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prin structurile de siguranță școlară, prevenirea criminalității și ordine publică, o marchează timp de o săptămână. Astfel, în perioada 26–30 ianuarie 2026, vor fi desfășurate activități de informare și prevenire în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.

Activitățile au ca scop creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și promovarea unui climat educațional bazat pe respect, responsabilitate și toleranță. Temele abordate vizează prevenirea violenței, a faptelor de bullying și cyberbullying, precum și reducerea victimizării în rândul elevilor.

Acțiunile se vor desfășura în sistem integrat, cu participarea jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, în colaborare cu reprezentanții unităților de învățământ, cadre didactice și personal auxiliar.

În cadrul întâlnirilor, elevii și cadrele didactice vor fi informați cu privire la importanța mecanismului de semnalare/sesizare a faptelor antisociale, atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia, precum și despre rolul instituțiilor responsabile în gestionarea acestor situații.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt reafirmă angajamentul său pentru prevenirea violenței în școli și pentru consolidarea parteneriatului cu instituțiile educaționale, în vederea asigurării unui mediu sigur pentru toți elevii.” se arată într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Tânără slătineancă dedicată medicinei. Spitalul i-a devenit casă

A știut dintotdeauna că destinul său este medicina, iar...

Sediul Primăriei Brebeni revine pe strada Principală, nr. 228

Primăria comunei Brebeni își reia activitatea, începând de luni,...

Mihai Țiu: ”După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul”

Deputatul de Olt, Mihai Adrian Țiu, anunță că partidul...