Paul Stănescu, printre inițiatorii Legii pentru instituirea anului 2026 ca „Anul Constantin Brâncuși”

Date:

Senatorul de Olt, Paul Stănescu, se numără printre inițiatorii Legii pentru instituirea anului 2026 ca ”Anul Constantin Brâncuși”. Actul normativ prevede ca Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza manifestări culturale dedicate celebrării operei marelui sculptor.

De asemenea, toate aceste instituții pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestărilor prevăzute în lege, în limita alocărilor bugetare aprobate.

În anul 2026 se celebrează 150 de ani de la nașterea artistului Constantin Brâncuși.

Având in vedere ca în anul 2026 se împlinesc 150 de ani de la naștere lui Constantin Brâncuși, considerăm oportună declararea acestui an drept „Anul Constantin Brâncuși”. Această inițiativă va oferi prilejul de a celebra și promova moștenirea culturala lăsată de marele sculptor, prin organizarea de manifestări culturale, expoziții, conferințe și alte evenimente dedicate vieții și operei sale.
Instituirea anului 2026 ca „Anul Constantin Brâncuși” nu este doar un act de recunoaștere a marelui sculptor, ci i o oportunitate de a valorifica moștenirea sa artistica și de a o transforma într-un instrument de dezvoltare culturala, educaționala și economică. Este un moment pentru a ne reaminti ca, prin artă și cultură, Romania poate continua sa inspire și sa influențeze lumea. În concluzie, adoptarea acestui proiect de lege reprezintă un act de omagiere a unei personalități emblematice a culturii românești și universale, oferind totodată oportunitatea de a readuce in atenția publicului larg opera și contribuțiile esențiale ale lui Constantin Brâncuși” se arată în expunerea de motive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Programul complet al sărbătorii „ÎNCURATUL CAILOR DE LA BRÂNCOVENI”

Sărbătoarea “Încuratul Cailor de la Brâncoveni”, ediția a XV-a, se va...

Deputatul Mihai Țiu, mesaj de Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22...

Circulația pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina se va relua pe ambele sensuri de mers

Începând de miercuri, 25 martie, circulația pe strada Ecaterina...

Deputatul Mihai Țiu: ”Pe 21 martie celebrăm Oltenia, pământul oamenilor curajoşi care au mers mereu până la capăt cu demnitate”

Pe 21 martie, România celebrează Ziua Olteniei, care simbolizează intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu în 1821, când a intrat în armata sa purtând o pâine mare, simbol al păcii și prosperității. Această sărbătoare a fost instituită prin Legea nr. 65/2017, iar astăzi, îi oferă prilejul deputatului...