Reinaugurarea Drapelului de pe Dealul Grădişte. Ceremonie printre picuri de ploaie

Date:

Astăzi, ploaia, cerul înnorat şi frigul au fost parte dintr-un decor care arată şi vremurile ploioase şi reci prin care trecem ca societate. Trei culori, însă, au readus speranţa în sufletul puţinilor oameni veniţi pe Dealul Grădişte, pentru reinaugurarea Drapelului României şi a soclului aferent. În comparaţie cu ziua inaugurării din 1 decembrie 2012, când primarul Darius Vâlcov participa la ultima ceremonie de Ziua Naţională a României (devenind senator). Acel moment a făcut ca platoul de pe Grădişte să fie neîncăpător.

Albastru…
Una dintre culorile drapelului este albastrul. Este prima culoare din componenţa Tricolorului, pornind de la lance. Albastrul poetic pare să se fi prelins peste soclul uitat până astă toamnă şi care se lepăda, pe zi ce trece, de câte o placă de marmură. Culorile bej şi negru ale plăcilor de marmură deveniseră o obişnuinţă vizuală în armonie cromatică cu celelalte două edificii din zonă. Cât va rezista albastrul de Grădişte… ? Asta doar timpul şi timpurile o vor spune.

Ceremonie de înălţare a falnicului drapel
În ajun de Ziua Naţională a României, pe Dealul Grădişte, a avut loc reinaugurarea monumentului dedicat simbolului naţional. Ceremonia a început cu un serviciu religios, care a culminat cu sfinţirea falnicului monument. A urmat ridicarea drapelului pe catarg, acţiune la care au participat primarul Slatinei, Mario De Mezzo, şi directorul Companiei de Apă Olt, George Ionică. Slătinenii prezenţi au făcut poze şi au primit pin-uri cu harta României tricolore.

Soclul a fost construit în toamna anului 2012, iar drapelul a fost arborat prima dată în cadrul ceremoniei inaugurale de pe 1 decembrie 2012. Despre eveniment s-a scris şi în presa naţională a vremii. Monumentul este o donaţie a Companiei de Apă Olt, care se îngrijea de înlocuirea drapelului când acesta ajungea zdrenţuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Personalul medical de la SJU Slatina, la cursuri despre codificarea medicală și finanțarea cazurilor de acuți

Medicii, asistenții și registratorii medicali au participat la cursurile...

Mihai Țiu: ”România are nevoie de decizii, de stabilitate și de măsuri economice serioase”

În declarația publică intitulată ”Interesul național, abandonat pentru calcule...

Adolescent de 17 ani, scos fără viaţă din apele Olteţului, la Voineasa

Pompierii olteni au intervenit în această după-amiază în comuna...