Investiţie în educaţie, la Mărunţei

Date:

Prin implicare şi datorie faţă de generaţia viitoare, la Mărunţei, grădiniţa din comună se modernizează, oferindu-se un confort micuţilor care îşi vor primele noţiuni de educaţie ale vieţii. Proiectul „Creșterea eficienței energetice la Grădinița Mărunței” se află în implementare, iar lucrările sunt pe ultima sută de metri.

Primarul comunei, Emil Popescu, prezintă stadiul lucrărilor prin intermediul câtorva instantanee de la faţa locului.
„Clădirea se izolează termic, se schimbă acoperișul, vor fi montate pompe de căldură, panouri fotovoltaice și sistem de ventilație și recuperare de căldură”, spune primarul Emil Popescu.
Valoarea totală a proiectului, obţinut prin PNRR, este de 1.464.498,86 (TVA inclus).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

”Diplomă de merit – Personalitatea Anului – Inovație în Neurologie” merge la doctorul Renică Diaconescu

Primăria municipiului Slatina, reprezentată de edilul Mario De Mezzo,...

Municipiul Slatina va avea OPT noi CETĂȚENI DE ONOARE

Municipiul Slatina se pregătește să acorde una dintre cele...

Marius Oprescu: ”Noi am hotărât să ne asumăm această guvernare„

Marius Oprescu, președintele PSD Olt şi prim-vicepreşedinte al PSD,...

CJ Olt sprijină financiar unitățile de cult

322 de lăcașe de cult din județul Olt vor...