Parc fotovoltaic la Scorniceşti!

Date:

Primarul oraşului Scorniceşti, Daniel Tudor, anunţă două noi proiecte cu finanțare din fonduri europene. Primul proiect vizează construirea unui parc fotovoltaic care va ajuta la compensarea energiei electrice necesare iluminatului public din oraş şi satele componente. Investiţia este derulată cu sprijinul Ministrului Energiei din Fondul pentru Modernizare.

Al doilea proiect, care se numeşte „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la sediul Primăriei orașului Scornicești, județul Olt” şi este derulat prin Administrația Fondului de Mediu, presupune modernizarea clădirilor administrative ale oraşului. Cele două proiecte însumează investiţii de de peste 2,8 milioane euro, fonduri nerambursabile.

„Banii economisiți din consumul de energie electrică a iluminatului public și clădirilor administrative din Scornicești, vor fi investiți în alte proiecte benefice locuitorilor orașului nostru. Împreună, cu pași mici, dar siguri, facem din Scornicești un oraș european”, declară primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Weekend de Halloween, la Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina

Vineri, sâmbătă și duminică, cinematograful din municipiul Slatina se...

Caracal: noi străzi intră în programul de modernizare a infrastructurii rutiere

Municipiul Caracal continuă demersurile pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere. Consiliul...