Atenție! Încă o comună cunoscută din județul Olt, monitorizată video

Date:

Viața la țară nu e ușoară, dar poate fi frumoasă atunci când autoritățile locale lucrează în slujba cetățenilor și reușesc să le ofere condiții din ce în ce mai bune, sigure și cât mai apropiate de cele de care au parte cei de la oraș…

În acest sens, la Poboru, după numeroase proiecte implementate cu succes, primarul localității, Iulian Bărăscu, unul dintre cei mai eficienți edili de care dispune astăzi județul Olt, și-a respectat un alt angajament din seria celor promise și asumate pentru dezvoltarea comunității sale.
Astfel, pe pagina oficială de socializare, șeful administrației locale anunță că începând cu data de 3 februarie 2023, mai multe intersecții din comuna Poboru dispun de camere performante de supraveghere video: “Începând de astăzi cele mai importante intersecții din comuna noastră sunt monitorizate video!!! La intrarea în sediul primăriei, pe un monitor destul de mare, se poate vedea în timp real tot ceea ce mișcă în zonele unde au fost montate cele 24 de camere video performante (….)”.

Așadar, prin acest obiectiv, adăugat la cele care au fost și vor mai fi, primarul de la Poboru este îndreptățit să primească atât respectul celor ce l-au ales, cât și aprecierea colegilor de breaslă, a celor care pot să-i urmeze realizările cu ajutorul cărora se ajunge întotdeauna la performanța mult-așteptată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Deputatul Mihai Țiu, mesaj de Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22...

Circulația pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina se va relua pe ambele sensuri de mers

Începând de miercuri, 25 martie, circulația pe strada Ecaterina...

Deputatul Mihai Țiu: ”Pe 21 martie celebrăm Oltenia, pământul oamenilor curajoşi care au mers mereu până la capăt cu demnitate”

Pe 21 martie, România celebrează Ziua Olteniei, care simbolizează intrarea în București a revoluționarului Tudor Vladimirescu în 1821, când a intrat în armata sa purtând o pâine mare, simbol al păcii și prosperității. Această sărbătoare a fost instituită prin Legea nr. 65/2017, iar astăzi, îi oferă prilejul deputatului...

Deputatul Mihai Țiu: ”Trebuie să spunem poporului român adevărul„

Într-o declarație de presă, deputatul de Olt, Mihai Adrian...